Cu doar 4 zile înainte de alegerile europarlamentare, în Mehedinți este deja agitație printre formațiunile politice. Nu mai puțin de 17 președinți de secții sau locțiitori ai acestora s-au retras de pe liste. Motivele sunt unele obiective, potrivit conducerii Biroului Electoral Județean.
Un număr de 17 presedinți ai secțiilor de votare și locțiitori ai președinților s-au retras, cu doar câteva zile înainte de scrutinul electoral. Potrivit locțiitorului opreședintelui BEJ Mehedinți, judecătorul Cosmin Sima, legea permite acest lucru, iar motivele sunt unele obiective.
(Vezi ce spune judecătorul, în materialul VIDEO!):
Mâine va avea loc o instruire a președinților de secții, pentru ca procesul electoral să decurgă în condiții normale.
În județul Mehedinți vor fi organizate 290 de secții de votare, dintre care 95 in numai în municipiul reședință de județ, Drobeta Turnu Severin. Alegătorii trebuie să voteze la secția la care sunt arondați, adică pe listele pemanente. Dacă în ziua votării, alegătorii nu se află în localitatea de domiciliu, vor vota în altă localitate, pe listele suplimentare.