PRIMA RECOLTĂ DIN PROGRAMUL TOMATE 2019, LA MEHEDINȚI

A apărut prima recoltă din acest an pentru beneficiarii Programului guvernamental „Tomate 2019”. La Pătulele, oamenii se bucură de această primă recoltă și se pregătesc să iese cu ea pe piață. Chiar dacă anul acesta, condițiile climatice au fost mai vitrege, toți cei 88 de beneficiari din Mehedinți au produs circa 800 de tone de tomate.

Programul guvernamental „Tomate 2019” dă primele roade la nivelul județului Mehedinți. Prima recoltă din acest an este gata să ajungă în piețe și ajunge la aproape 800 de tone de roșii gustoase românești. Cea mai cunoscută dintre comunele în care legumicultorii au cerut sprijin guvenamental și chiar au reușit să scoată producții bune de tomate este Pătulele. Nicolae Mușiat și Gavril Sanda sunt doi dintre cei 88 de producători care au beneficiat de acest program și care se arată mulțumiți de el, chiar dacă producția e ușor mai mică decât anul trecut. Condițiile au fost mult mai vitrege, iar diferențele mare de temperature diurnă și nocturnă au afectat producția. (vezi video ce spune Mușiat!)

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru programul de tomate sunt de circa 50 de mii de euro pentru anul 2019 și se asigură din bugetul pe anul în curs. Valoarea ajutorului pentru fiecare beneficiar este de 3.000 de euro, iar sumele se plătesc într-o singură tranşă. Cei 88 de beneficiari mehedințeni sunt din comunele Pătulele, Jiana, Branistea, Pristol, Corcova și Vânjuleț.

Articolul precedentPompierul Ionuț Lepădatu de la ISU Drobeta a cucerit titlul de campion balcanic absolut
Articolul următorPREȘEDINȚI DE SECȚII, RETRAȘI DE PE LISTE, ÎN MEHEDINȚI