Rugăciune specială în bisericile din Mehedinți pentru încetarea noii epidemii

Preoții rostesc o rugăciune specială în biserici în această perioadă,  pentru încetarea noii epidemii, anunță Episcopia Severinului și Strehaiei.

Episcopia Severinului și Strehaiei spune că la săvârșirea slujbelor bisericești se va citi rugăciunea specială pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoșirea persoanelor bolnave și pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale și a persoanelor care contribuie la prevenirea și combaterea epidemiei.

”Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvintează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala și suferinţa din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele. Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”, este rugăciunea rostită în contextul răspândirii virusului COVID-19 în toate bisericile din județ.

De asemenea, în această perioadă a Postului Mare, în biserici se săvârșesc slujbe și peste săptămână, se pot spovedi și împărtăși în orice zi, evitând astfel aglomerarea în interior, în special duminica.

 

Articolul precedentAnunț istoric de la Cotroceni. Ce cuprinde decretul prezidențial pentru starea de urgență
Articolul următorAJOFM Mehedinți: Beneficiarii Legii nr 416/2001 privind venitul minim garantat nu se vor mai prezenta la sediul instituției pentru obținerea adeverinței necesare