Amenzi pentru încălcarea restricțiilor. Un bărbat din Mehedinţi nu a respectat regimul izolării la domiciliu

Amenzi pentru încălcarea restricțiilor. Un bărbat din Mehedinţi nu a respectat regimul izolării la domiciliu
Polițiștii au identificat un bărbat de 32 de ani din Mehedinți, care nu a respectat măsură izolării la domiciliu.
Într-o singură noapte, polițiștii au dat peste 70 de amenzi persoanelor care nu au respectat măsura restricționării circulației după intrarea în vigoare a Ordonanței militare nr. 3 din 2020.
În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 206 persoane se află în carantină (31 persoane intrate în carantină în ultimele 24 ore), iar 2.164 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (163 persoane intrate în autoizolare în ultimele 24 ore).
Peste 370 de polițiști mehedințeni au participat la 450 de misiuni. Au fost verificate peste 300 de persoane aflate în izolare la domiciliu, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei. De asemenea, au fost verificați 52 de agenți economici cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență. Au fost aplicate 73 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației conform Ordonanței Militare nr.3/2020, în valoare de aproximativ 200.000.
Polițiștii au identificat un bărbat de 32 de ani din Mehedinți, care nu a respectat măsură izolării la domiciliu. Acesta a fost condus de polițiști în carantină instituționalizată, sub pază, și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei
De asemenea, 33 patrule mixte ale Jandarmeriei și Poliției au verificat 578 persoane aflate în izolare în 65 localități, iar 43 de jandarmi au constituit echipaje pentru însoțirea convoaielor care au tranzitat județul Mehedinți și transportul persoanelor către centrele de carantină. Jandarmii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 22.600 lei.
Echipajul de cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a efectuat două misiuni de decontaminare. Pompierii au intervenit pentru decontaminarea unei autospeciale aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în urma transportării unei persoane care a părăsit zona de izolare, dar și pentru decontaminarea unui autoturism aparținând Instituției Prefectului.
Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 211 de locații, unde se află 516 persoane în izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 10 echipaje de poliție locală, dintre care 7 echipaje de ordine publică și 3 echipaje de circulație rutieră. Polițiștii locali au aplicat 9 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea măsurilor impuse de Ordonanța Militară nr. 2/ 2020 în valoare de 900 lei. În intervalul orar 19.00- 22.00, Poliția Locală a desfășurat misiuni de avertizare sonoră a populației.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

