POLIȚIȘTII DE LA IMIGRĂRI AU EMIS APROAPE 5.800 DE PERMISE DE ȘEDERE DE LA ÎNCEPUTUL LUI MARTIE

POLIȚIȘTII DE LA IMIGRĂRI AU EMIS APROAPE 5.800 DE PERMISE DE ȘEDERE DE LA ÎNCEPUTUL LUI MARTIE
Alte 869 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare
Aproximativ 5.800 de permise de ședere au fost emise de polițiștii de la Imigrări, în perioada 1-13 martie, la nivel național.
''Din totalul documentelor, cetățenilor străini le-au fost emise 4.917 permise de ședere temporară și pe termen lung și au fost înregistrate 3.660 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare'', informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) transmis, vineri, AGERPRES.
De asemenea, alte 869 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001.
Această directivă stabilește standardele minime pentru acordarea protecției temporare în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.
AGERPRES
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











