ROMÂNIA A ÎNDEPLINIT ȘI ULTIMA CONDIȚIE PENTRU A FACE PARTE DIN PROGRAMUL VISA WAIVER

ROMÂNIA A ÎNDEPLINIT ȘI ULTIMA CONDIȚIE PENTRU A FACE PARTE DIN PROGRAMUL VISA WAIVER
Rata de respingere a vizelor pentru SUA a scăzut sub 3%.
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, susține că, cel mai probabil „în prima parte a anului viitor”, românii vor putea călători în SUA, fără vize.
„Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, a declarat Andrei Muraru.
România a încercat de mai multe ori să intre în programul Visa Waiver, astfel încât să nu mai fie nevoie de viză pentru călătoriile în SUA care durează mai puțin de 90 de zile. România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele țări membre ale Uniunii Europene care deocamdată nu sunt incluse în acest program.
Citește și:
- 08:44 - Atenționare de călătorie în Ungaria. Ce transmite MAE și cine sunt cei vizați
- 08:39 - Pelerinajul de Florii va avea loc sâmbătă, în București. Procesiunea va începe la Catedrala Națională
- 08:36 - Război în Orientul Mijlociu. Donald Trump amenință cu noi lovituri în Iran, în timp ce Teheranul continuă să‑și bombardeze vecinii
- 08:28 - Rafinărie în flăcări în Rusia, după un atac cu drone ucrainene la mare distanță de front
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











