TRUMP AMENINȚĂ CU O NOUĂ INTERVENȚIE MILITARĂ ÎN IRAN: „SIGUR, FĂRĂ ÎNDOIALĂ”

TRUMP AMENINȚĂ CU O NOUĂ INTERVENȚIE MILITARĂ ÎN IRAN: „SIGUR, FĂRĂ ÎNDOIALĂ”
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că ia în calcul o nouă intervenție militară împotriva siturilor nucleare iraniene, dacă regimul de la Teheran va relua îmbogățirea uraniului la niveluri considerate periculoase de Washington
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că ia în calcul o nouă intervenție militară împotriva siturilor nucleare iraniene, dacă regimul de la Teheran va relua îmbogățirea uraniului la niveluri considerate periculoase de Washington. Întrebat direct dacă ar ordona un nou bombardament, Trump a răspuns tranșant: „Sigur, fără îndoială, absolut”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă, în care Trump a reacționat la mesajele provocatoare ale liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei. Acesta susținuse recent că „a plesnit America peste față” după un atac asupra unei baze americane din Qatar.
Trump a precizat că susține inspecțiile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) în siturile afectate de atacurile anterioare, insistând că acestea au fost „complet distruse”. Președintele american a respins orice speculație privind subestimarea pagubelor provocate de loviturile aeriene.
Pe fondul tensiunilor tot mai mari, Iranul a suspendat inspecțiile AIEA, măsură confirmată de directorul general al agenției, Rafael Grossi. Acesta a cerut reluarea urgentă a accesului la siturile nucleare. Cu toate acestea, parlamentul iranian a votat miercuri în favoarea suspendării, iar ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că orice solicitare de inspecție ar putea fi respinsă.
Trump a susținut că bombardamentele SUA și Israel au determinat Iranul să renunțe la ambițiile nucleare militare și a sugerat că regimul iranian ar fi deschis reluării dialogului. Totuși, Casa Albă a transmis că nu există încă nicio întâlnire oficială programată între cele două părți.
Potrivit unor surse citate de CNN, administrația Trump a discutat inclusiv despre sprijinirea unui program nuclear iranian destinat exclusiv energiei civile, cu posibila deblocare a 30 de miliarde de dolari și relaxarea unor sancțiuni – o strategie menită să readucă Teheranul la masa negocierilor.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

