Un bărbat în vârstă de 67 de ani, în timpul audierilor, a devenit agresiv și a lovit un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Bărbatul a fost surprins în timp ce conducea un autoturism, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest test, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost condus la sediul poliției, în vederea audierii.

„În timpul audierilor, bărbatul a devenit agresiv și a lovit un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.”-  IPJ Mehedinți

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore urmând ca, la data de 2 decembrie să fie prezentat Judecătoriei Orșova cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentO excepțională veste de Ziua Națională a României. Cămașa cu altiță a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO
Articolul următorOrășelul copiilor deschis în Severin