Acasă Actual BANI PENTRU DOTAREA GOSPODĂRIILOR IZOLATE DIN MEHEDINȚI, CU SISTEME FOTOVOLTAICE. Vezi aici,...
Gospodăriile izolate din Mehedinți pot beneficia de finanțare nerambursabilă, 100 la sută, pentru instalarea panourilor fotovoltaice în vederea producerii de energie electrică. Programul a fost lansat de Administrația Fondului pentru Mediu, iar dosarele se pot depune până în data de 10 iulie 2019.
În acest mod, Guvernul României prin Administrația Fondului pentru Mediu, își propune să vină în sprijinul persoanelor care locuiesc în sate, cătune, în gospodării izolate și care nu au locuințele racordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice, ele fiind poziționate la cel puțin doi kilometri distanță de rețeaua națională. În primul rând , acestea vor beneficia de îmbunătățirea condițiilor de trai, iar în al doilea rând, prin acest program crește eficiența energetică și se îmbunătățește calitatea aerului.
Finanțarea nerambursabilă acordată de Administrația Fondului pentru Mediu este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25 000 lei fără TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic ce deservește o gospodărie.
În județul Mehedinți, de acest program, pot beneficia locuitorii din nouă localități și orașe: Baia de Aramă, Strehaia, Broșteni, Dumbrava, Ilovăț, Isverna, Svinița, Șișești și Gârla Mare.