Constantin Păsărin nou manager la Spitalul Județean, anunță președintele CJ

Constantin Păsărin nou manager la Spitalul Județean, anunță președintele CJ
Începând de miercuri
Consiliul Județean Mehedinți anunță astăzi numirea unui nou manager la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.
Managerul unității medicale este doctorul Constantin Păsărin, declară președintele CJ, Aladin Georgescu.
„(...) dr. Radu Iman a depus o cerere de încetare a contractului de management la Spitalul Județean de Urgență. Drept urmare a acestui lucru, activitatea domnului dr. Iman s-a încheiat cu acordul părților. Ca un curs firesc al lucrurilor, am propus Consiliului de Administrație reunit în cursul acestei zile, ca funcția de manager interimar să fie preluată de domnul doctor Constantin Păsărin, director medical al unității până la momentul respectiv. Propunerea a fost însușită atât de membrii Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență cât și de reprezentantul Sindicatului SANITAS, prezent în calitate de invitat la ședința Consiliului.
Astfel, am emis dispoziția de numire în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a domnului doctor Constantin Păsărin. (...)- Aladin Georgescu
Citește și:
- 15:44 - Acord militar „uriaș” în pregătire: Arabia Saudită vrea arme din Ucraina pentru a contracara dronele iraniene
- 14:51 - Care sunt obiectivele lui Trump în războiul din Iran. Experții spun că planul ridică mai multe întrebări decât răspunsuri
- 14:17 - SRI menține nivelul de alertă teroristă
- 13:53 - Nicușor Dan, după ședința CSAT:”SUA vor să trimită echipamente defensive, nu vorbim de armament. Românii nu au motiv de îngrijorare”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











