Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” al județului Mehedinți au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a șase incendii, cinci dintre acestea izbucnite la vegetație uscată și unul la o anexă gospodărească.
Incendiile izbucnite, în această perioadă, pe raza localităților Salcia, Scânteiești, Jiana, Pistrița și Crăguiești au cuprins peste 80 de ha de vegetație uscată, din cauza folosirii focului deschis fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit, în după-amiaza zilei de miercuri, 6 martie a.c., cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în satul Ostrovul Corbului, comuna Hinova. Incendiul a cuprins o anexă, construită din chirpici, pe o suprafață de 10 mp și aproximativ 1 tonă de plante furajere depozitate în interiorul acesteia. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de jocul copiilor ( cu vârstă mai mică de șase ani) cu focul.
Potrivit statisticilor efectuate la nivel național, copiii au devenit, pe fondul lipsei de supraveghere, principalele victime ale incendiilor produse la locuințe și gospodării.