Misiuni speciale în ultimele 24 de ore în Mehedinți

Misiuni speciale în ultimele 24 de ore în Mehedinți
Cinci incendii de vegetație în câteva ore
Pompierii militari din Mehedinți au intervenit pentru stingerea a cinci incendii, acordarea asistenței medicale de urgență unui număr de nouă persoane care au solicitat ajutorul apelând numărul unic de urgență 112, dar și pentru stabilirea cauzei unui incendiu.
Totodată, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, cadrele ISU Mehedinți au efectuat 10 misiuni.
În cursul zilei de marți, 2 martie pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a cinci incendii, unul dintre acestea manifestat la acoperișul unei case, iar alte patru izbucnite la vegetație uscată pe raza localităților: Runcșor, Negoești, Jiana și Orșova.
Pentru stingerea incendiului izbucnit la o locuință, în localitatea Balta Verde din comuna Gogoșu, au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju-Mare cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul casei de locuit și o anexă. Pompierii militari au localizat și stins incendiul, în limitele găsite, împiedicând extinderea flăcărilor la întreaga construcție. Flăcările au cuprins acoperișul locuinței, pe o suprafață de circa 50 mp, și o anexă din lemn, pe suprafață de circa 40 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric, produs la un cablu electric defect.
Pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite care pot pune în pericol nu doar bunurile, ci chiar viața, recomandăm cetăţenilor să nu utilizeze aparate electrice, prize, întrerupătoare, cabluri electrice, dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii și să nu suprasolicite instalația electrică prin folo-sirea simultană a mai multor receptori.- ISU Mehedinți
Sursa: Realitatea de Mehedinti
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

