O școală cu o vechime de aproape un secol, din satul Bistrița, care arăta jalnic și devenise aproape imposibil de folosit, și-a schimbat complet înfățișarea. Clădirea a fost reabilitată, renovată și dotată corespunzător, cu ajutorul unui proiect pe Programul Național de Dezvoltare Locală, în valoare de 1,1 milioane de lei. Noua școală este acum de nerecunoscut și, în câteva zile, copiii din clasele I – IV se vor muta aici, pentru a învăța în condiții optime și civilizate. Clădirea are 3 săli de curs, un laborator de informatică și o sală de sport, foarte bine dotată. De menționat este și faptul că școala are centrală termică și toalete corespunzătoare în interior.
„În această școală vor veni elevii din ciclul primar, vom avea trei săli de clasă renovate și dotate cu mobilier și table noi, un laborator de informatică și o sală de sport”,
a precizat primarul comunei Hinova, Ionică Moți.Modernizarea școlilor din mediul rural poate fi, cel puțin în cazul acestei comunități din Hinova, o bună premisă pentru ca migrația copiilor către mediul urban să se mai diminueze. De altfel, Consiliul Județean Mehedinți s-a propus ca în fiecare comună să existe cel puțin o școală adusă la standard europene și bine dotată. Celălalt corp de clădire sin satul Bistrița, comuna Hinova, a fost modernizat mult mai înainte, pe baza unui proiect European, în valoare de 100.000 de euro