Apelul pompierilor către mehedințeni

Apelul pompierilor către mehedințeni
Timp de peste patru ore pompierii au acționat pentru stingerea flăcărilor, care au cuprins acoperișul unei case
Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit duminică noaptea la o casă de locuit, în satul Călineștii de Jos din comuna Bîlvănești.
Timp de peste patru ore, pompierii au acționat pentru stingerea flăcărilor, care au cuprins acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 100 mp., și o anexă gospodărească.
Aceștia au reușit să salveze bunurile din interiorul locuinței, împiedicând extinderea flăcărilor la casa din imediata apropiere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.
Alte două incendii izbucnite la locuințe, au avut drept cauză probabilă lăsarea aparatelor de gătit nesupravegheate. Din fericire, nu au existat victime. Intervenția pompierilor a redus semnificativ producerea unor pagube materiale.
,,Facem apel la cetățeni să aprindă aragazul pe sistemul “gaz pe flacără”, adică să aprindă întâi chibritul, apoi să deschidă butonul aragazului. și să nu lase pe foc mâncarea nesupravegheată. Dacă trebuie să părăsească bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, aceștia trebuie să se asigure că au îndepărtat mâncarea de pe foc. Pentru prevenirea unor incendii, prosoapele şi cârpele de bucătărie trebuie ținute departe de aragaz sau plită, care trebuie închise după ce persoanele au terminat de gătit"- ISU Mehedinti
Sursa: Realitatea de Mehedinti
Citește și:
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News










