INHGA: ATENȚIONARE COD GALBEN DE INUNDAŢII PE RÂURI DIN 9 JUDEŢE

INHGA: ATENȚIONARE COD GALBEN DE INUNDAŢII PE RÂURI DIN 9 JUDEŢE
Atenţionarea Cod galben de inundații vizează mai ales unele râuri mici
O atenționare Cod galben de inundații ce vizează până vineri la miezul nopţii râuri de pe raza a nouă judeţe a fost emisă, miercuri, 26 martie, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Potrivit prognozei de specialitate, în perioada 26 martie, ora 22:00 - 28 martie, ora 00:00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Strei (afluent al Mureşului) - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Hunedoara), Timiş - bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova - amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Nera - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş-Severin), Cerna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş-Severin).
Lista continuă cu: Dunăre - afluenţii mici aferenţi sectorului amonte S.H. Calafat (judeţele: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj), Jiu - bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte confluenţă cu râul Gilort (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin - amonte de Acumularea Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş) şi Olteţ - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Gorj şi Vâlcea).
Conform hidrologilor, atenţionarea Cod galben de inundații vizează mai ales unele râuri mici din judeţele Gorj şi Mehedinţi.
Citește și:
- 09:22 - Iarnă severă în plină primăvară: ninsori abundente și ger în zonele montane, cu doar două zile înainte de Paște
- 09:15 - România își ia adio de la „Il Luce”. Mircea Lucescu va fi înmormântat astăzi, cu onoruri militare -VIDEO
- 08:49 - INTERVIU-EVENIMENT în platoul Televiziunii Poporului: Călin Georgescu și Ion Cristoiu, față în față, joi, 16 aprilie, la ora 20:00
- 08:32 - Dan Dungaciu aruncă bomba: Se pregătește o nouă moțiune de cenzură împotriva guvernului. „Această coaliție este incapabilă să scoată România dintr-o criză”
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











