Peste 10.000 de mehedințeni au susținut în 2019 examen pentru permisul de conducere

politia-rutiera actiune
Mulți mehedințeni au susținut anul trecut examenul pentru obținerea permisului de conducere, după cum arată datele statistice prezentate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Prefecturii Mehedinți.Astfel, în perioada menționată au fost examinați la proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere sau pentru adăugarea unor noi categorii un număr de 10.540 candidați (față de 9.456 în perioada similară 2018). Dintre aceștia au promovat proba un număr de 5.103 candidați, rezultând un procent de promovabilitate la această probă de 41,93% (față de 50,52% în aceeași perioadă din anul 2018).În cadrul probei practice au fost examinați un număr de 7.397 candidați (față de 7.302 în aceeași perioadă 2018), fiind admiși 5.028 candidați, cu un procent de promovabilitate la această probă de 66,98% (față de 68,56% în aceeași perioadă din anul 2018).Datele au fost prezentate joi în cadrul ședinței pe trimestrul I a Comisiei de siguranță rutieră din cadrul Instituției Prefectului – județul Mehedinți,La ședința comisiei au fost prezenți prefectul Cristinel Pavel, subprefectul Octavian Tuțu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor – comisar șef de poliție Florin Dan Grigore, reprezentanți de la Poliția Rutieră, Poliția Locală, Autoritatea Rutieră Română, Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, școlile de conducători auto și instructori auto autorizați independenți.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News
























