Sfârșit de săptămână încărcat de evenimente pentru pompierii mehedințeni, care au intervenit pentru stingerea a 18 incendii. 14 dintre acestea au izbucnit la vegetație uscată, două la locuințe și alte două la depozite de furaje.
Cele 14 incendii de vegetație uscată s-au manifestat în localitățile: Drobeta Turnu Severin - zona Schela Cladovei și Calea Târgu Jiului, Pătulele, Jiana, Zegaia, Șimian, Strehaia, Vânju Mare, Ilovița, Fântâna Domnească, Burila Mică și Jidoștița (3), flăcările cuprinzând circa 80 de hectare de vegetație uscată. În localitatea Jidoștița, unul dintre incendiile care s-a manifestat la vegetația uscată a afectat și circa 30 de bușteni de viță de vie, dar și circa 15 pomi fructiferi. Pentru toate cele 14 incendii, cauza probabilă a izbucnirii lor a fost determinată de folosirea focului deschis în spații deschise.
Pentru prevenirea situațiilor de urgență generate de folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Drobeta” al Județului Mehedinți recomandă cetățenilor ca arderea să se execute: în condiții meteorologice fără vânt, numai pe timp de zi, sub supraveghere permanentă, și în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcții, dar și fără a afecta rețelele electrice și de comunicații.
De asemenea, cetățenii trebuie să dispună de mijloace și materiale pentru stingerea eventualelor incendii, să nu părăsească locul arderii înainte de a stinge focul și să nu acopere focarele cu pământ.