REZIDENȚII DIN SPITALELE PRIVATE NU VOR MAI FI PLĂTIȚI DE STAT, ÎNCEPÂND CU 1 SEPTEMBRIE

REZIDENȚII DIN SPITALELE PRIVATE NU VOR MAI FI PLĂTIȚI DE STAT, ÎNCEPÂND CU 1 SEPTEMBRIE
Ministerul Sănătății nu va mai plăti salariile medicilor rezidenți care își desfășoară stagiul în spitale private, începând cu 1 septembrie, a anunțat miercuri ministrul Alexandru Rogobete
Ministerul Sănătății nu va mai plăti salariile medicilor rezidenți care își desfășoară stagiul în spitale private, începând cu 1 septembrie, a anunțat miercuri ministrul Alexandru Rogobete. Conform noilor reglementări, responsabilitatea financiară va reveni unităților sanitare private în care aceștia activează.
„Rezidenții pot continua să lucreze în spitale private, însă de la 1 septembrie, salariile lor vor fi suportate de acele spitale, nu de stat”, a declarat Rogobete, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.
Ministrul a explicat că decizia vine în contextul în care unele spitale private au devenit spitale clinice, având astfel posibilitatea de a forma rezidenți. Măsura este menită să alinieze responsabilitățile financiare cu realitatea operațională din sistemul sanitar privat.
Sursa: Realitatea Medicala
Citește și:
- 17:22 - Cât de bogați sunt, de fapt, românii? Banca Națională și cei de la Institutul de Statistică vor să afle
- 17:18 - Trenul direct spre litoralul bulgăresc: ruta Kiev - București - Varna va fi lansată în această vară
- 17:11 - Franța și Marea Britanie vor găzdui discuții privind securitatea în Strâmtoarea Ormuz
- 17:07 - Anca Alexandrescu, după explicațiile aduse de Kelemen Hunor în privința convocării de la Budapesta: „Au făcut jocuri întotdeauna pentru a primi bani!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News










