Alocarea financiară pentru sesiunea 3/2018 este de 115.995.314 euro.
Schema de ajutor de stat este implementată de APIA, iar informațiile detaliate pentru accesarea acesteia pot fi consultate la Centrele județene/locale ale APIA, respectiv în Ghidul solicitantului și documentele de implementare publicate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la link-ul:http://www.apia.org.ro/ro/submasura-8-1-impaduriri-si-crearea-de-suprafete-impadurite-din-cadrul-pndr-2014-2020-sesiunea-3.
Completarea Cererii de Sprijin se realizează online și se depune pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului București al APIA.
Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidul Solicitantului.
Prin această schemă se acordă sprijin financiar pentru înființarea de plantații forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure și perdele forestiere de protecție.
Beneficiarii schemei pot fi deținătorii publici și privați de teren agricol și formele asociative ale acestora.