CONSFĂTUIREA NAȚIONALĂ A INSPECTORILOR PE PROIECTE EDUCAȚIONALE, LA SEVERIN

consfatuire
Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, în calitate de organizator, găzduiește în aceste zile Consfătuirea Națională a Inspectorilor de Proiecte Educaționale. Inspectori școlari, directori din Ministerul educației, oficialități locale și un secretar de stat din ministerul educației au fost prezenți la eveniment. Severinul a fost ales ca oraș gazdă, iar prefectul a salutat acestă alegere.Consfătuirea Națională a Inspectorilor de Proiecte Educaționale se desfășoară anul acesta la drobeta Turnu Severin, având ca organizator și gazdă Inspectoratul Școlar Județean. Practic inspectorii de specialitate din toate județele se reunesc pentru a discuta, timp de două zile, despre liniile de finanțate deschise, posibilitățile de finanțare a programelor educaționale și de dezvoltare a educației. Nu mai puțin de 42 de inspectori de proiecte educaționale se află în orașul de la Dunăre, iar lucrările se anunță deosebit de interesante și utile. Autoritățile locale au a manifestat un interes deosebit față de eveniment și au acordat întregul lor sprijin organizatoric.Consfătuirea națională ține două zile, iar lucrările ce vor avea loc trebuie să lămurească multe dintre problemele care mai sunt întâmpinate
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News












