Cum au împușcat comuniștii trei tineri din Mehedinți care s-au împotrivit regimului

cei trei tineri
S-au împlinit în luna iulie anul acesta 70 de ani de la odioasa crimă de la Izverna, când trei tineri, frații Ion Puiu și Eugen Bocârnea și prietenul lor, Gheorghe Eftimiu, au fost uciși pentru că s-au împotrivit regimului comunist.
Victimele regimului comunist din nordul județului Mehedinți au fost comemorate luna aceasta, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Izverna. A devenit o tradiție ca în prima duminică din luna iulie să fie pomeniți cei trei tineri care au fost uciși în Munții Izvernei de organele politice ale regimului comunist.
Tatăl celor doi frați, Constantin Bocârnea din Vîrciorova era șef de gară la Balș, iar mama, Gheorghița, era învățătoare la Școala Primară de Stat din Turnu Severin. Bun la învățătură, Eugen a fost admis la Facultatea de Medicină din București și la fel ca mulți alți tineri din generația sa nu privea cu ochi buni schimbările impuse de regimul communist condus de Petru Groza. În vacanțele școlare, Eugen vorbește cu fratele său mai mic, Ion Puiu, dar și altor tineri din Turnu Severin despre preocupările anticomuniste alte studenților de la București.
”Asemenea tinerilor din generația sa, realiza că odată cu impunerea la cârma țării a guvernului comunist al lui Petru Groza, în 1945, a fost suprimată libertatea, instaurându-se treptat un regim de teroare. Eugen își manifesta revolta față de schimbările pe care noul regim comunist încerca să le facă în învățământ și în toate sectoarele de activitate din România, una mai păguboasă și mai nepopulară decât alta, mai mult în familie, în discuțiile cu părinții și frații săi”, spune prof. Marcel Mateescu.
Gheorghe Eftimiu (Gogu) era coleg de clasă cu Puiu Bocârnea. S-a născut în anul 1931, pe 4 iunie. Făcea parte dintr-o familie modestă și era orfan de tată. Era elev în clasa a VII-a la Liceul Traian din Turnu Severin. înainte de a pleca în munți. Cei trei, frații Bocârnea și Georghe Eftimiu, în timpul alegerilor electorale din 1946 făcuseră propagandă electorală pentru Partidul Național Țărănesc. Așa se face că frații Bocârnea au intrat în vizorul autorităților. Crezând că vor scăpa de prigoana comunistă, în vacanța de Paște a anului 1949 au plecat în zona de munte a județului, cu gândul de a se alătura partizanilor din Munții Mehedințiului.
Turnați la Miliție
”Celor trei li s-a alăturat și un al patrulea băiat, Aurică Firulescu, pe care-l știau de mult și în care aveau încredere că nutrește aceleași sentimente curate ca și ei. Prin colegul lor, Doru, au luat legătura cu preotul Ioan Stroiescu, tatăl lui Doru, din Prejna. Acesta i-a găzduit o perioadă scurtă, pentru că Securitatea a aflat de prezența unor străini în casa preotului și a percheziționat locuința acestuia. Băieții abia au scăpat atunci ascunzându-se într-o putină, în ultimul moment. După ce pericolul a trecut cu mult noroc din partea lor și a preotului, s-au sfătuit să meargă mai la munte, unde vor fi mai la adăpost și unde au șansa să-i întâlnească pe partizani”, povestește prof. Marcel Mateescu.
Din păcate, neavând un plan bine stabilit și necunoscând zona, au greșit drumul. Au poposit la conacul lui Pătruț Pîrvănel și fiindcă gazda nu i-a inspirit încredere, Aurică Firulescu a plecat singur spre Turnu Severin. A fost inspirit pentru că din câte se pare, fratele gazdei și sora lor au anunțat Miliția de teama represaliilor.
”Șeful de post din Izverna, Boboc, dornic să iasă în evidență și să obțină o avansare, a intrat imediat în acțiune. A format o echipă din vreo doi pădurari, primarul, notarul, ajutoarele sale de la post și au plecat să-i prindă pe „criminali”. Ion Pârvănel a fost sfătuit de Boboc să se ofere călăuză pentru cei trei băieți și i-a precizat pe ce cărare să-i conducă, astfel încât să-i aducă în bătaia armelor lor”, spune prof. Marcel Mateescu.
Toți trei au fost împușcați în cap. Doi dintre ei au murit pe loc, în locul care se numește Culmea Cornetului. Nelu Bocârnea a mai trăit câteva ore.
Convoiul a străbatut satul, ziua în amiaza mare și, într-un târziu, s-a oprit pentru ultima oară chiar lângă scările Primăriei din Izverna. Trupurile tinerilor au fost aruncate în țărâna din mijlocul drumului spre disprețul total al localnicilor care i-au plâns zile în șir.
”Pe niște pari groși au fost legate trupurile sângerânde ale celor trei copii și au fost duse de ucigașii lor până la locul numit Vintilani. De acolo au fost puși într-o căruță care lăsa în urmă stropi de sânge. La punctul „Trei ape” au făcut popas pentru ca „bandiții” să fie văzuți de cât mai mulți localnici și să ia aminte. Au străbătut satul Izverna ziua în amiaza mare, până la Primărie. Acolo corpurile lor au fost puse direct pe pământ, în praf. Acolo va deceda și Eugen. O bătrână din sat care nu știa cine sunt tinerii, i-a apărat de muște toată ziua, fără să țină seama de amenințările milițienilor și ale învățătorului care-o tot împingea să plece. Între timp autoritățile s-au pregătit de înmormântare. Au poruncit să fie făcută o ladă mare, să încapă toți trei în ea. Lada aceea cu trei despărțituri a fost sicriul comun al tinerilor care au fost înmormântați la marginea cimitirului, în afara lui, fără preot și fără cruce”, spune prof Marcel Mateescu.
Pedeapsa divină
Criminalii celor trei tineri nu au fost pedepsiți de comuniști dar nu au scăpat de legile divine:
”Cel care a condus masacrul, șeful de post din Izverna, Ionescu Dumitru, zis Boboc, a fost pedepsit primul. A plecat la scurt timp după „isprava” de pe Culmea Cornetului, la Baia de Aramă, călare. La întoarcere, calul s-a speriat de ceva și l-a azvârlit din șa. A căzut și s-a lovit cu capul de o piatră, iar această lovitură i-a fost fatală. A murit pe loc, a fost adus și el cu o căruță mort, așa cum fuseseră aduși și cei trei tineri uciși de el.
Ion Pârvănel a murit ars de viu, după ce nevasta lui a turnat benzină pe el și apoi i-a dat foc, lucru nemaiauzit până atunci în zona de munte, unde oamenii sunt foarte credincioși. Fratele lui, în a cărui casă tinerii au cerut găzduire, a avut parte de soarta părinților fraților Bocârnea. I-a murit și lui singurul băiat, și-a îngropat și două neveste până i-a venit și lui rândul să închidă ochii. Sora fraților Pârvănel, cea care a alergat la postul de miliție să-i vândă pe cei trei tineri nevinovați, a trăit mult dar era paralizată de ani mulți, locuia singură după ce i-a murit soțul și singurul copil și a rămas la mila sătenilor. În anii lungi de suferință o fi avut timp să se căiască de urâta faptă comisă în tinerețe! Nicolae Boancă, notarul care a făcut parte din echipa urmăritorilor, a trăit cumplita suferință de a-și îngropa trei copii și de a-și ruga zilnic moartea care a venit atunci când Dumnezeu a considerat că a suferit destul”.
Asociația Foștilor Deținuți Politici - filiala Mehedinți a ridicat la Izverna un monument în amintirea celor trei martiri.
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News























