Dacia în viitor. Doar modele electrice

Dacia în viitor. Doar modele electrice
Viitoarele modele electrice Dacia vor fi realizate pe o platformă care va fi lansată în 2024
Din anul 2035 vor fi produse doar modele electrice la Dacia. Este un pas pe care îl vom face şi vom electrifica şi uzina de la Mioveni. Dacia nu este front-runner acum pe electric, dar mizează momentan pe motorizările pe GPL. Nu trebuie să uităm că la Mioveni noi producem acum cele mai mari maşini și putem spune că vom avea acele joburi în România şi peste 100 de ani, a declarat vicepreşedinte executiv în cadrul Grupului Renault, CEO pentru Dacia şi Lada, Denis Le Vot.
Dincolo de trecerea la motorul electric, miza platformei o reprezintă adaptarea la cererea mondială, în condiţiile în care activitatea uzinei depinde şi de componentele produse acolo, nu doar de maşini.
La finalul anului 2020 Dacia produsese 5 milioane de maşini începând cu anul 1999 de la preluarea de către Renault la care se adaugă 4 milioane de cutii de viteze, 2,5 milioane de motoare, 15 milioane de elemente de şasiu alături de lansarea în producţie a noului motor de 1,0 litri TCe,
a subliniat CEO ul.
Viitoarele modele electrice Dacia vor fi realizate pe o platformă care va fi lansată de în 2024, odată cu noul model Renault R5 electric.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

