DEPUTATUL PSD DE MEHEDINȚI, ALEXANDRU BĂLĂNESCU, A TRECUT LA PRO ROMÂNIA

57231
Deputatul PSD de Mehedinți, Alexandru Bălănescu, a trecut la PRO ROMÂNIA. Potrivit primelor declarații făcute telefonic la Tele 2 Drobeta, parlamentarul este nemulțumit de faptul că „a fost izolat în partid” și „ținut pe banca de rezerve”.
Deputatul PSD de Mehedinți Alexandru Bălănescu a părăsit astăzi grupul parlamentar al social-democraților din Camera Deputaților, pentru a se înscrie în partidul lui Victor Ponta. În acest fel, PSD Mehedinți pierde unul dintre cei 3 deputați câștigați la alegerile din anul 2016. Bălănescu este, în principal, supărat pe PSD, deoarece consideră că „a fost izolat și ținut pe banca de rezerve”. Parlamentarul a făcut declarații pentru postul local de televiziune Tele 2 Drobeta, declarații pe care vi le prezentăm în VIDEO aflat deasupra.Alexandru Bălănescu este avocat de profesie, a fost decan al Baroului Mehedinți și a devenit deputat la alegerile parlamentare din anul 2016. La acea vreme, PSD Mehedinți și-a adjudecat trei dintre cei patru deputați ai județului Mehedinți, dar și unul dintre cele două posturi de senator. Celelalte posturi de parlamentari au fost adjudecate, în 2016, de PNL (un deputat) și ALDE (un senator). În acest moment, Grupul parlamentar PRO EUROPA are în Camera Deputaților 30 de membri.Întărirea grupului parlamentar al PRO ROMÂNIA vine și pe fondul ultimelor precizări ale liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, că a hotărât, împreună cu liderul Pro România, Victor Ponta, încheirea unei alianțe politice și constituirea de grupuri parlamentare comune.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News










