DRDP CRAIOVA REIA LUCRĂRILE PE VIADUCTE, ÎNTRE SEVERIN ȘI ORȘOVA

golumbina
Coșmarul traficului de pe viaducte, între Gura Văii și Orșova, revine în scurt timp. Promisiunea a fost făcută, indirect, chiar de către directorul general al DRDP Graiova. Mai exact, rosturile de dilatație de pe poduri vor fi demontate și în locul lor se vor monta altele, în opinia sa, mai eficiente. Vorbim de un tronson din DN 6, suprapus peste E 70, extrem de aglomerat, unde nervii șoferilor sunt mereu întinși la maxim. Directorul General al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova a precizat că rosturile de dilatație de pe viaducte vor fi înlocuite cu unele mult mai performante. Declarația dă de înțeles, indirect, că pe drumul dintre Gura Văii și Orșova vor reapare semafoarele și lucrările interminabile, iar șoferii vor trebui să aibă multă răbdare, să oprească din nou la semafoare și să circule în ritm de melc.„Acele rosturi de dilatație nu presupun un simplu rost. Sunt lucrări mult mai complexe, se folosesc anumite tipuri de betoane care nu se pot turna la temperaturi cu minus. Imediat ce vom avea posibilitatea, ne vom ocupa de acele rosturi, vă spun că deja le-am cumpărat și sunt în magazine, acum așteptăm doar timpul potrivit să le montăm pe Defileul Dunării”, a declarat directorul general al DRDP Craiova, Alin Golumbeanu (foto).Ca atare, alte rosturi de dilatație vor fi montate, iar cu multă răbdare la semafoare și prin gropi, șoferii vor avea speranța că după acestă operațiune. drumul pe Defileul Dunării va ajunge unul impecabil.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










