Actualitate· 1 min citire

Incendii pe bandă rulantă în Mehedinți

incendiuvegetatie

incendiuvegetatie

Scris de Alina Popescu Publicat: 8 oct. 2018, 13:44

 

În acest weekend, pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 30 de incendii, dintre care 26 izbucnite la vegetație uscată și alte patru la case și anexe gospodărești.

Cele 26 de incendii de vegetație uscată s-au manifestat în localitățile: Breznița Ocol (3), Burila Mare, Cârjei, Ciochiuța, Cioroboreni, Devesel, Dr. Tr. Severin (3)- zona aeroport si cartierul Schela Nouă, Higiu, Izvoru Frumos, Mileni(2), Lac, Oprănești, Orevița, Punghina, Rogova, Slașoma, Strehaia(2), Vânju Mare(2) și Vrancea, unde flăcările au cuprins circa 300 de hectare de vegetație uscată. Cauza probabilă a izbucnirii acestor incendii a fost determinată de folosirea focului deschis în spații deschise.

Pentru prevenirea situațiilor de urgență generate de folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Drobeta” al Județului Mehedinți reamintește cetățenilor că arderea se va executa: în condiții meteorologice fără vânt, numai pe timp de zi, sub supraveghere permanentă, în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcții și  fără a afecta rețelele electrice și de comunicații.

De asemenea, cetățenii trebuie să dispună de mijloace și materiale pentru stingerea eventualelor incendii, să nu părăsească locul arderii înainte de a stinge focul și să nu acopere focarele cu pământ.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate