LA ORȘOVA, BANNERELE PSD SUNT MONTATE CU ANGAJAȚII PRIMĂRIEI

pun banner psd
Proastele obiceiuri ale administrației publice locale din Orșova continuă! Și pentru că s-a intrat în febra campaniei de europarlamentare, primarul PSD Marius Stoica și-a trimis subalternii, în timpul serviciului și cu utilajul Primăriei și monteze bannerele electorale ale PSD prin tot orașul. Unul dintre orșovenii uluiți ne-a trimis și poze.

Primarul PSD al municipiului Orșova, Marius Simion Stoica montează bannerele de campanie pe cheltuiala municipalității. În timpul programului, adică undeva în jur de ora 11:00, câțiva angajați ai Primăriei și un utilaj al aceleaiși instituții, montau un banner cu „Patrioți în Europa”, pe o clădire aflată în construcție. Câțiva trecători au fotografiat scenele și le-au trimis la redacție. Mai mult, autorii fotografiilor i-au întrebat pe cei de la Primărie de ce fac asta, dar aceștia le-au răspuns că așa trebuie.Nu este singurul caz în care primarul Stoica își face de cap și dispune sarcini de serviciu angajaților, după bunul plac. Cu doar o zi înainte, trei angajați ai Spitalului Municipal, de la adminsitrativ, printre care un șofer și un electrician, erau aduși în Parcul Central unde se fac lucrări de reabilitare.

Contactat telefonic, primarul Marius Stoica nu a dorit să facă nicio precizare și a respins apelul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Defectele Coifului de la Coțofenești: managerul MNIR a dezvăluit starea în care a fost recuperat tezaurul de aur după atacul cu explozibil
- 08:18 - Acces istoric pentru România: exporturi de lactate către China - o piață de zeci de miliarde de dolari
- 08:15 - Tensiuni și controverse în conflictul de la graniță: de la „Donnyland” la Mariupol
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News














