Peste 30 de mehedinţeni cercetaţi pentru consum ilicit de energie electrică

electrica78949energie
Distribuție Oltenia a organizat 3.749 acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice de către consumatorii casnici și agenții economici în intervalul aprilie - iunie 2019.Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale și pierderi de vieți omenești și are impact direct asupra calității alimentării cu energie electrica a consumatorilor. Peste 3.749 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie au fost verificate în perioada aprilie–iunie 2019.”Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenție neautorizată, precum și utilizarea unor instalații improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieți omenești și daune materiale semnificative”, se arată într-un comunicat de presă al Distribuție Oltenia.Sustragerea de energie constituie infracțiune de furt și se pedepsește conform legilor în vigoareDistribuție Oltenia anunță că va realiza controale periodice pe teren, iar consumatorul trebuie să verifice periodic propriul sistem.Departamentele specializate din cadrul Distribuție Oltenia organizează acțiuni în colaborare cu organele de specialitate ale Poliției pe linia prevenirii și combaterii caracterului infracțional al faptelor. În caz de suspiciune de sustragere de energie electrică, de deteriorare, modificare, blocare a funcționarii echipamentului de măsurare a energiei electrice, modificare a componentelor instalațiilor energetice, executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, sunt sesizate organele de urmărire penală competente.În cele 7 județe în care operează Distribuție Oltenia au fost verificate 3.749 locuri de consum și au fost identificate 499 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică, împărțite după cum urmează: Argeș – 101 cazuri, Dolj – 157 cazuri, Gorj –10 cazuri, Mehedinți– 31 cazuri, Olt–104 cazuri, Teleorman – 62 cazuri și Vâlcea– 34 cazuri.
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











