Scopul principal al acțiunilor a constat în informarea şi conştientizarea cetăţenilor cu privire la modalităţile prin care îşi pot proteja locuinţa pentru a nu deveni victime.
Scopul principal al acțiunilor a constat în informarea şi conştientizarea cetăţenilor cu privire la modalităţile prin care îşi pot proteja locuinţa pentru a nu deveni victime.
Pornind de la zicala ,, E mai uşor să previi decât să suporţi consecinţele! ’’ , oamenii legii au prezentat câteva recomandări, care ar trebui respectate pentru a nu cădea victima infracţiunilor de furt din locuinţă:
- Încuiați ușile și ferestrele, chiar și atunci când plecați, pentru scurt timp de acasă;
- Montați încuietori și lacăte solide la ușile și porțile de acces în locuință/gospodărie/anexe;
- Nu permiteți, sub niciun motiv, accesul persoanelor necunoscute în curte/locuință;
- Folosiţi eficient interfonul, nu permiteţi decât persoanelor cunoscute să intre în scara blocului;
- Cereţi şi verificaţi legitimaţiile şi cărţile de identitate ale persoanelor care declină calităţi oficiale;
- Stabiliți și mențineți relații bune cu vecinii. Ei pot recunoaște și semnala prezența unor răufăcători în curtea dumneavoastră;
- Asigurați-vă că gospodăria este iluminată pe timp de noapte. Un sistem de iluminare cu senzori de mișcare este foarte eficient;
- Nu păstrați în casă sume importante de bani și nu faceți publice valorile pe care le dețineți în locuință;
- Nu popularizați plecarea de acasă pe rețelele de socializare.