Pompier mehedinţean medaliat cu argint la Campionatele Europene de Culturism şi Fitness

pompier
Pompierul mehedinţean plutonierul Lepădatu Ionuț a reprezentat cu succes ţara noastră, la “Campionatele Europene de Culturism şi Fitness”, care s-au desfăşurat în perioada 01-06 mai a.c., în Spania. Echipa României a obţinut locul 6 din cele 34 de ţări participante.Mehedinţeanul a fost medaliat cu argint la categoria Men`s Physique - 174 cm, reuşind să se remarce şi peste hotare.Pompierul și-a început cariera în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” al Județului Mehedinți în anul 2010. Datorită performanțelor sportive deosebite, a fost selectat pentru a face parte din lotul sportiv al inspectoratului. Înzestrat cu un puternic spirit competitiv, susținut de o pregătire asiduă, nici rezultatele nu s-au lăsat așteptate.Prin participările la concursurile profesioniste ale pompierilor, munca lui a fost încununată de succese, pompierul obținând încă din primul an rezultate fruntașe, atât la probele de echipă, cât și la cele individuale.Anual, a reușit să se mențină pe podium, câştigând numeroase cupe și medalii, printre care aur la probele: Scara de fereastră, Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă, Pista cu obstacole și altele.Începând cu anul 2012, timpul petrecut în sala de forță l-a făcut să îndrăgească fitnessul care a devenit un hobby pentru el. De anul trecut, pasiunea pentru acest sport l-a făcut pe Ionuț să își dorească mai mult, să atingă un alt nivel, și anume să devină sportiv profesionist.Înarmat cu ambiție și determinare, a reuşit să ajungă campion naţional, iar la sfârşitul anului trecut, prin participarea la prima sa competiţie internaţională “Cupa Mondială de Culturism şi Fitness” desfăşurată la Cluj-Napoca, unde a obținut medalia de aur pentru Romania şi a ocupat locul al II-lea la categoria OPEN, şi-a împlinit visul de a deveni sportiv profesionist.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











