Primăria Drobeta Turnu Severin amenajează o nouă parcare în zona blocurilor E

parcare 2
În zona blocurilor E dintre străzile George Coșbuș și Calomfirescu din municipiul Drobeta Turnu Severin au început miercuri, 14 august, lucrările la o nouă parcare.
”Astăzi au început lucrările la o nouă parcare în zona blocurilor E din Drobeta Turnu Severin, care face parte dintr-un lot de zece parcări pe care le construim în asociere cu Consiliul Județean Mehedinți. Lucrările au o valoare de 750.000 de lei și vor fi create aproximativ 60 de locuri de parcare, dar totodată amenajăm și întreaga zonă cu spații verzi, spații pentru gunoi, alei de acces și intrările în scările de bloc. Așadar, în cel mult o lună și jumătate vom avea o parcare modernă pentru locatarii din zonă”,
a spus primarul Marius Screciu.
”Avem în jur de 2000 m de suprafață carosabilă de parcări, 1000 de metri suprafață pietonală, 1000 de m de spații verzi, plantări copaci (25), iluminat nou (12 stâlpi) și tot ce ține de o parcare modernă și civilizată”,
a precizat Eugen Rușețel, reprezentantul firmei de construcții care amenajează parcarea.În ultimii ani numărul autoturismelor a crescut foarte mult în Drobeta Turnu Severin, iar numărul locurilor de parcare este insuficient în momentul de față.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
- 07:58 - Sentință în dosarul 10 August. Tribunalul Militar ar putea decide pedepsele pentru foștii șefi ai Jandarmeriei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News
























