Primul transport de probe biologice cu drona se va realiza vineri în România

Primul transport de probe biologice cu drona se va realiza vineri în România
În Oradea se va testa în aceste zile primul transport medical cu drona al unor probe biologice
Premieră în transportul medical în România Probe biologice duse prin aer de la spital la laboratorul pentru analize. Primul transport de probe biologice cu drona se va realiza vineri, 20 ianuarie 2023.
În Oradea se va testa în aceste zile primul transport medical cu drona al unor probe biologice.
Zborul, test, se va realiza vineri. Proiectul ar putea fi fi extins la nivel județean spun inițiatorii. Transportul cu drone al probelor biologice de la spital la laborator va reduce, declară autoritățile, costurile și timpul de așteptare al rezultatelor.
"Traseul dintre Maternitatea Oradea și laboratorul robotizat central ar putea fi parcurs, cu ajutorul dronei medicale, în 6 minute" au mai declarat oficialii.
"În viitorul relativ apropiat, zborurile medicale cu drona vor deveni o realitate și în România, iar noi încercăm să ne pregătim pentru acel moment", a declarar în qcest context administratorul public din cadrul Primăriei Oradea, completat Mihai Jurca.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News














