Șapte cetățeni străini, depistați la muncă ilegală în Drobeta-Turnu Severin

muncitori567393constructii
Polițiștii de imigrări din Mehedinți, în urma unei acțiuni întreprinse pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate a străinilor, au depistat șapte străini, din Republica Moldova și Ucraina, care desfășurau activități lucrative fără aviz de angajare, pe raza municipiul Drobeta -Turnu Severin.
Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare sub escortă și dispusă măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 6 luni.Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al județului Mehedinți au efectuat, la data de 14 mai a.c., o acțiune în cooperare cu jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Drobeta - Turnu Severin și lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți, pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competență.Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială din municipiul Drobeta -Turnu Severin au fost depistați 6 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 26 și 54 de ani, din Republica Moldova și Ucraina, care desfășurau activități lucrative fără forme legale.În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinii au intrat legal în România, însă nu aveau drept de muncă pe teritoriul țării noastre, respectiv nu dețineau avize de muncă sau de detașare.Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele străinilor decizii de returnare sub escortă, aceștia fiind conduși la Punctul de Trecere a Frontierei Galați, în vederea îndepărtării de pe teritoriul țării noastre. Totodată, la ieșirea din țară pe numele lor a fost instituită măsura interdicției de intrare în România pe o perioadă de 6 luni.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











