Actualitate· 2 min citire

Se fac ultimele pregătiri pentru Ziua Marinei în Portul din Turnu Severin

13 aug. 2019, 07:45
Actualizat: 13 aug. 2019, 07:45
port-Severin

port-Severin

Articol scris de Alina Popescu

 

Autorităţile portuare cu sprijinul Primăriei Drobeta Turnu Severin fac ultimele pregătiri pentru Ziua Marinei, care se anunță plină de evenimente.

Severinenii sunt aşteptaţi joi, 15 august, să participe în Portul din Drobeta Turnu Severin la manifestările organizate cu prilejul Zilei Marinei.A fost pus la punct un program din care nu vor lipsi, bineînţeles, jocurile marinăreşti, dar și croazierele cu vaporul pe Dunăre. Manifestările vor începe la ora 10,00 cu intonarea imnului de stat şi discursul oficialităţilor locale.Între 10,30 și 11,00 urmează o slujbă religioasă susţinută de un sobor de preoţi, după care vor avea loc depunerile de coroană la Monumentul Eroilor Marinari din port din partea autorităţilor şi instituţiilor locale.

”Îi așteptăm pe severineni joi, 15 august, în Port, pentru a participa împreună la activitățile organizate în această zi, în care prăznuim Adormirea Maicii Domnului și în care, deopotrivă, serbăm Ziua Marinei. Este momentul în care onorăm cutezanța celor care poartă drapelul României pe mările și oceanele lumii și totodată un prilej de rememorare a sacrificiului săvârșit de eroii marinari pentru țară”,

spune primarul Marius Screciu.Momentul mult aşteptat vor fi jocurile marinăreşti: trasul la parâmă, alergatul cu oul în lingură, alergarea în sac, atingerea purcelului agăţat la capul unui şcondru dat cu ulei, vânătoarea de rațe. Acestea vor începe în jurul orei 11,30.

Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate