SPITALUL JUDEȚEAN DIN SEVERIN ARE UN RMN NOU

SPITALUL JUDEȚEAN DIN SEVERIN ARE UN RMN NOU
Aparatul RMN adus în urmă cu câteva luni la Spitalul Județean din Severin a fost pus în funcțiune și lucrează la capacitate maximă.
Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin face un pas important pe calea normalității. Începând de astăzi și aici va fi posibilă diagnosticarea anumitor afecțiuni prin examinare imagistică. Aparatul de rezonanță magnetică nucleară, achiziționat de Guvernul României în urmă cu câteva luni, a fost pus în funcțiune.
Aparatul RMN adus în urmă cu câteva luni la Spitalul Județean din Severin a fost pus în funcțiune și lucrează la capacitate maximă. Este un aparat performant, achiziționat de Ministerul Sănătății, printr-un program finanțat de Banca Mondială. A costat nu mai puțin de 2 milioane de euro și acoperă necesarul unui spital de urgență ultramodern. Până acum, pacienții veniți la Urgență erau direcționați către Craiova, deoarece în cel mai mare spital din Mehedinți nu funcționa decât un tomograf vechi.
„În urma demersurilor pe care, personal, le-am făcut la Ministerul Sănătății și Guvernul României, avem acum această posibilitate de diagnosticare timpurie a anumitor probleme medicale care implicit, pot fi tratate în fază incipientă, ceea ce sporește, știm cu toții, șansele de vindecare. Mulțumesc Guvernului pentru fondurile alocate anul acesta pentru achiziția de echipamente medicale în valoare de 13 milioane lei la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
În prezent, la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin sunt patru medici care vor lucra cu acest aparat. De asemenea, există un contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți, iar la controale pot fi primiți toți pacienții care doresc acest lucru.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











