Studenții care vor să lucreze în Germania pe perioada vacanței de vară sunt așteptați la AJOFM Mehedinți

Cursuri în meseriile de dulgher și recepționer hotel pentru șomeri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți anunţă ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).”Menționăm că pot aplica studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Mehedinți.Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrial și ȋn domeniul serviciilor.Studenții care au domiciliul sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din județul Mehedinți, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinti, Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I, nr 3, în vederea înregistrării aplicațiilor.Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 13.01.2020– 14.02.2020, ȋn intervalul luni – joi, orele 10.00 – 15.30 și vineri, orele 10.00 – 13.00.Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare ȋnregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0252/319029, sau se găsesc pe site-ul www.anofm.ro>AJOFMMehedinti>Comunicare>Materiale informative.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News












