Traficul la ieşirea din ţară s-a dublat la Nădlac II şi se aşteaptă cel puţin două ore

Traficul la ieşirea din ţară s-a dublat la Nădlac II şi se aşteaptă cel puţin două ore
Sunt multe persoane care în această perioadă pleacă în concedii în străinătate
Traficul la ieşirea din România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II s-a dublat în ultimele 24 de ore, iar pe fondul aglomeraţiei călătorii sunt nevoiţi să aştepte, luni, cel puţin două ore pentru formalităţile de intrare în Ungaria, deşi au fost deschise opt artere de control.
Aplicaţia online de monitorizare a timpilor de aşteptare de la frontieră, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, informează că la PTF Nădlac II se iese din ţară şi pe două artere folosite în mod obişnuit pentru intrare. Astfel, sunt deschise opt artere de control, dar timpul de aşteptare pentru a intra în Ungaria este de cel puţin 120 de minute.
"Trafic intens - număr mare de autoturisme prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din România", informează aplicaţia cu privire la timpul ridicat de aşteptare.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat că în ultimele 24 de ore prin acest punct au ieşit din ţară peste 10.000 de persoane, ceea ce înseamnă dublu faţă de o zi obişnuită.
Agenţii de poliţie rutieră prezenţi pe autostrada A1 spun că înainte de Nădlac II este formată o coloană de autoturisme lungă de aproximativ doi kilometri.
La Nădlac I se aşteaptă aproximativ 30 de minute pentru verificările de ieşire din ţară, fiind deschise trei artere.
Majoritatea celor care ies din ţară sunt muncitori români care lucrează în străinătate şi care au venit acasă pentru câteva zile, de Paştele Catolic. De asemenea, sunt multe persoane care în această perioadă pleacă în concedii în străinătate.
Foto: arhiva
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











