VREMEA 13 MAI. TEMPERATURI SCĂZUTE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA

VREMEA 13 MAI. TEMPERATURI SCĂZUTE ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA
Vreme deosebit de rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării
Astăzi, valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior și vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales dupăamiaza și seara, când vor fi averse, posibil însoțite și de descărcări electrice, local în zonele de munte și pe arii restrânse în rest, cu probabilitate mai mare în centru, sud și est. Izolat vor fi condiții pentru grindină sau măzăriche.
La munte, la altitudini în general de peste 1500 m, vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime se vor situa între 11 și 20 de grade, iar cele minime se vor încadra între 2 și 10 grade, mai scăzute pe arii restrânse îndeosebi în depresiunile Carpaților Orientali unde se va produce brumă. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.
În Capitală, valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior și vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de rece pentru această dată.
Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 5...7 grade. Cerul va fi temporar noros ziua când vor fi condiții pentru ploi slabe de scurtă durată și mai mult senin pe parcursul nopții. Vântul va sufla slab până la moderat.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News










_4f88515c25_a3b9209761.webp)
