A mers la fosta iubită cu un pistol asupra lui

A mers la fosta iubită cu un pistol asupra lui
Bărbatul a fost reținut
Poliția Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de o tânără de 18 ani cu privire la faptul că fostul concubin, față de care instanța de judecată a emis un ordin de protecție, nu a respectat obligația de a păstra o distanță de minim de 200 de metri față de aceasta și are asupra sa un pistol.
Din cercetări a reieșit că, în aceeași zi, bărbatul de 26 de ani, din comuna Șimian a așteptat-o la domiciliu pe tânără, după care ar fi însoțit-o până în apropierea unei unității școlare, timp în care i-ar fi arătat un pistol metalic, fără a exercita acte de violența sau amenințare asupra acesteia.
În urma verificările efectuate, polițiștii au depistat persoana bănuită, asupra căreia a fost găsită o armă neletală, care a fost ridicată în vederea supunerii unei expertize.
Bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar procuroul a dispus control judiciar pentru 60 de zile.
A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție și nerespectarea regimului armelor si munițiilor, cercetările fiind continuate sub stricta coordonare a procurorului de caz- IPJ Mehedinți
Sursa: Realitatea de Mehedinti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News














