CAMPANIA ELECTORALĂ ADUCE ORAȘULUI BAIA DE ARAMĂ PROMISIUNEA DE STAȚIUNE TURISTICĂ

baia de arama staiune 1
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, însoțit de ministrul Transporturilor – Răzvan Cuc au mers în campanie electorală alături de liderul PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, în zona în care se va construi complexul turistic de agrement, în Baia de Aramă.
Aici, ministrul Turismului a promis oficial că va declara orașul Baia de Aramă stațiune turistică.
„Consider că implementarea acestui proiect deschide turiștilor toată zona de nord a județului Mehedinți. Pentru acest obiectiv, cu fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, s-au realizat utilitățile în zona respectivă. În urma discuțiilor purtate cu domnul ministru al Turismului am primit promisiunea că în următoarele două luni se fac demersuri pentru ca Baia de Aramă să fie declarată stațiune turistică pentru ca mai apoi, complexul turistic să primească finanțare în baza masterplanului pe turism”,
a precizat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, care, în calitate de președinte al PSD Mehedinți, se află în campanie electorală pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.Complexul turistic ce se va construi la Baia de Aramă are o valoare de 16 milioane de euro și cuprinde o pârtie de ski cu nocturnă și teleski.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News














