Mehedinţi: Fetiţă de 12 ani, aproape să fie agresată sexual

Mehedinţi: Fetiţă de 12 ani, aproape să fie agresată sexual
Agresorul, săltat de jandarmi
O fetiţă în vârstă de 12 ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost acostată de un bărbat în vârstă de 64 de ani, pentru a doua oară, după ce acesta a încercat să o sărute şi să atingă în zonele intime.
În timp ce mulți copii se bucurau de ziua lor, o fetiță în vârstă de 12 ani a trecut printr-o experiență pe care nu o va uita foarte curând. Mergând pe stradă, copila a fost abordată de un bărbat, care sub pretextul că nu cunoaște orașul a rugat-o să îl însoțească până în Piața Mircea, din Drobeta Turnu Severin, deoarece nu știe cum să ajungă acolo.Fetița l-a recunoscut imediat ca fiind bărbatul care a încercat să o acosteze în urmă cu o săptămână și l-a evitat, după care a apelat Jandarmeria și a solicitat sprijinul."Pe baza indicațiilor primite de la fetiță, jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 64 ani, domiciliat în județul Mehedinți. La fața locului a fost chemată și mama copilei, care a mulțumit jandarmilor pentru operativitatea cu care au răspunsul apelului fetiței ei", transmit jandarmii mehedinţeni.Copila a declarat jandarmilor că același bărbat a încercat să o acosteze în data de 23 mai, sub pretextul că dorește să îl însoțească la un magazin să cumpere o pâine, însă, pe drum, bărbatul a spus că i s-a făcut rău și dorește să se așeze pe o bancă. Aici a încercat să o sărute și să o atingă în zonele intime, însă a fost observat de către o femeie care i-a sărit în ajutor copilei. Gestul bărbatului nu a fost reclamat la poliție la data producerii incidentului."Bărbatul a fost condus de către jandarmi la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor", mai arată sursa citată.
Sursa: Realitatea de Mehedinti
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











