PREȘEDINTELE CJ MEHEDINȚI ANUNȚĂ O ANCHETĂ ÎN CAZUL FETIȚEI DIN BAIA DE ARAMĂ

aladin georgescu
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, anunță deschiderea unei anchete la DGASPC Mehedinți, în cazul adopției copilului din Baia de Aramă. Vor fi verificate documentele și legalitatea procedurilor de adopție.
Președintele CJ Mehedinți, instituția care are în subordine DGASPC Mehedinți, își exprimă regretul pentru momentele prin care a trecut Sorina în cursul zilei de vineri și anunță că luni va declanșa o anchetă la Compartimentul de adopții și post adopții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, pentru a verifica legalitatea procedurilor de adopție în cazul copilei.
„Îmi exprim regretul pentru evenimentele delicate prin care a trecut ieri Sorina, fetița din Baia de Aramă, fiind convins că autoritățile vor conlucra pentru a-i asigura acesteia starea de echilibru emoțional. Pot să vă asigur că luni, 24 iunie, voi demara o anchetă la nivelul Compartimentului de adopții și post adoptii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, pentru a verifica respectarea procedurii legale de adopție a fetiței dată în plasament familiei din Baia de Aramă. Trebuie să avem în vedere faptul că interesul copilului prevalează în fața altor interese, atunci când se iau măsuri privitoare la copil.”
, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.Cazul este anchetat și la nivel guvernamental, prim-ministrul Viorica Dăncilă solicitând verificări cu privire la cele petrecute vineri, dar și la procedurile de adopție.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News














