Au înfruntat frigul și ploaia pentru a trece ilegal în România

Au înfruntat frigul și ploaia pentru a trece ilegal în România
Aceștia veneau din Serbia și au încercat să intre în România
16 migranți din Irak și Iran, printre care și un bebeluș de 6 luni, au fost surprinși marți când încercau să ajungă în România, trecând ilegal Dunărea.
Deși erau ploaie și vânt puternic migranții s- au urcat pe o barcă.
Aceștia veneau din Serbia și au încercat să intre în România.
Au fost surprinși de Poliţiştii de frontieră de la Porţile de Fier II din judeţul Mehedinţi.
„În data de 25.05.2021, în jurul orei 08.00, o patrulă a poliţiştilor de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II – judeţul Mehedinţi, pe timpul desfăşurării misiunii de supraveghere, a observat, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune, pe direcţia km. flv. 889, o ambarcaţiune în care se aflau mai multe persoane şi care se îndrepta din Serbia spre malul românesc al Dunării”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.
Polițiștii români i- au condus în siguranță la mal.
„Poliţiştii de frontieră au stabilit ca cei în cauză sunt cetăţeni din Iran şi Irak, şase adulţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani şi zece minori, cel mai mic având doar 6 luni”, se mai arată în comunicat. Poliția de Frontieră a deschis o anchetă în acest caz.
Sursa: Realitatea de Mehedinti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News














